Producția și prelucrarea sticlei este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri. Oamenii de știință presupun că egipteni antici au fost primii care au stăpânit fabricarea sticlei acum aproximativ 6 mii de ani. Acest lucru este confirmat de descoperirile unice pe teritoriul Egiptului modern.

Dacă fulgerul lovește în nisip, de exemplu pe plajă, în acest nisip se formează fulgurite și tuburi de sticlă. Primele produse din sticlă pe care oamenii le-au obținut au fost fabricate găsind fulgurite, încălzindu-le, înmuind-le și modelându-le.

În Evul Mediu, sticla era extrem de scumpă și doar oamenii foarte înstăriți își puteau permite ferestrele din sticlă.

Una dintre tulburările mintale este exprimată prin faptul că pacientul se consideră din sticlă, prin urmare, se teme să se strice. Acum această tulburare este extrem de rară, dar în Evul Mediu a fost mai frecventă. Sufereau de o astfel de tulburare, din anumite motive, în cea mai mare parte oamenii înstăriți, printre care era și regele francez Charles al VI-lea. El a interzis categoric să fie atins, a purtat doar haine groase și moi, ca nu cumva din neatenție „să fie stricat".

Sticla antiglonț a fost inventată la sfârșitul primei jumătăți a secolului XX. Aceasta este realizată din sticlă obișnuită, care este aranjată în straturi, între care este plasată o folie specială. După aceea, rezultatul este supus la temperaturi ridicate și la presiune ridicată. Primul geam antiglonț a fost instalat în 1941 la ferestrele Oficiului Oval al Casei Albe a Statelor Unite. Iată o fotografie cu grosimea geamului antiglonț de pe mașina blindată a unei companii private de securitate:

În 2015, în Japonia a fost creată sticla, care are o transparență apropiată de 100% și, în același timp, este comparabilă ca rezistență cu oțelul de înaltă calitate.

Cea mai groasă sticlă din lume este utilizată pentru construcția unuia dintre acvariiile de la Sydney Aquarium (Australia), cu grosimea de 26 cm, iar ecranul are dimensiunea 7×4 metri.

Aproximativ 70% din compoziția sticlei este nisipul de cuarț. Restul este sodă și var.

Producția de sticlă costă cu aproximativ 40% mai mult decât topirea acesteia din materiale reciclate.

La topire, sticla nu-și pierde din calitate.

Viteza de propagare a fisurilor unui geam din sticlă poate atinge 5 mii de kilometri pe oră.