RO
(+373) 60 002 006
CONCACTE
ECHIPA
BLOG
DESPRE NOI
ALTE PRODUCE
SISTEME DE UMBRIRE
CONSTRUCȚII DIN STICLĂ SECURIZATĂ
BALUSTRADE
16 ANI DE GARDECOR, DE 16 ANI „CONSTRUIM EMOȚII"

Scrie-ne doar numărul tău de telefon, te sunăm, te consultăm și-ți propunem soluția potrivită pentru tine.
BALUSTRADE | CONSTRUCȚII DIN STICLĂ SECURIZATĂ | SISTEME DE UMBRIRE
aprilie 14th, 2020
16 ANI DE GARDECOR, DE 16 ANI „CONSTRUIM EMOȚII"
Pe 13 aprilie am împlinit 16 ani de cale lungă și frumoasă pentru Gardecor. Fondatorul și directorul Gardecor, Iulian Crețu:
„Începutul anilor '2000, Academia de Științe a Moldovei, eram la primul meu job part-time, ajutorul administratorului de rețea, ne ocupam cu trasarea rețelelor în clădirea Academiei. Proaspăt absolvent al Universității Tehnice din Moldova, facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, mi-am găsit un post de muncă după specialitatea învățată. A urmat apoi lucrul într-o rețea de magazine de calculatoare.

Ulterior, când a apărut întrebarea „încotro mai departe", soția m-a ajutat să înțeleg că nu doresc să-mi caut alt loc de muncă, dar vreau să creez eu locuri de muncă. Ea era implicată deja în propria ei afacere și a devenit pentru mine nu doar un exemplu și sursă de inspirație, dar și mentor. Astfel am deschis compania.

În 2004, la îndemnul soției, am mers în Turcia, cu scopul de a identifica un produs calitativ și potrivit pentru piața noastră. Gardurile din plastic au fost un astfel de produs identificat și am început să le importăm. Începutul nu a fost ușor… Lipsa de experiență și cunoștințe în afaceri, pe alocuri produsul nou și neînțeles de majoritatea potențialilor clienți, generau vânzări mici. Un cunoscut mi-a propus să iau ca mostre balustrade din aluminiu și să le propun clienților.

Au stat mult timp mostrele acelea la noi în depozit. Întâmplarea a făcut ca unul dintre clienți, care a venit după altceva, observând acele balustrade a cerut mai multe detalii. Domnul era proprietar al unei clinici stomatologice și ne-a încredințat instalarea balustradelor din aluminiu. Timp de două săptămâni, împreună cu un coleg, executând lucrările de instalare ne-am și învățat cum să o facem (acum facem o astfel de lucrare în 2 zile). Am avut parte de un client cu încredere în noi, foarte înțelegător și răbdător. Astfel, balustradele ne-au oferit susținerea pentru începutul creșterii noastre.

În următorii ani am introdus în gama noastră de produse balustrade din inox, balustrade din sticlă securizată, sisteme de umbrire, delimitări, cabine de duș, ferestre panoramice și uși din sticlă securizată, decking (lemn plastifiat), feronerie. Nu am avut teama de a propune clienților lucruri noi. Ne-am străduit mereu să fim cu un pas înainte, de a prevedea apariția preferințelor noi ale pieții.

O experiență foarte bogată mi-au oferit călătoriile și vizitarea expozițiilor internaționale. Am găsit parteneri noi, am văzut cum gândesc antreprenorii din diferite țări, am luat idei noi și frumoase. În una din aceste călătorii, mi-a venit ideea de a investi într-un show room al companiei, unde vom prezenta frumos produsele noastre și în 2017 l-am deschis. M-am ghidat de vorba tatălui meu: „pentru a scoate roadă bună trebuie să folosești sămânță bună".
Fiind convins de impactul puternic al vizitelor peste hotare, pe mulți colegi i-am luat în aceste călătorii, ca să ne dezvoltăm împreună.
Gardecor este despre oameni: echipă, parteneri, clienți. Le mulțumesc mult colegilor din birou, celor din depozit, instalatorilor, precum și colegilor din România, pentru contribuția lor. Echipa formată pe parcursul acestor ani ne-a permis să depășim mereu provocările apărute, să creștem tot mai mult și să tindem la realizări mărețe.
Clișeul din anunțurile de angajare „echipă tânără și dinamică" este despre noi. Mă conving de asta când intru în birou și practic eu sunt cel mai în vârstă dintre colegi. Unii dintre ei au peste 10 ani lucrați în companie, inclusiv cei pentru care Gardecor a fost și rămâne primul loc de muncă. Ne țin pe toți împreună viziunile asemănătoare, aceeași lungime de undă și confortul de a lucra în colectivul creat, unde toți sunt tineri, gândesc frumos, au străduința de a crea o atmosferă colegială, unde fiecare nu vine la muncă doar pentru bani, dar și pentru a fi parte a unei astfel de echipe, de a realiza idei îndrăznețe.

Clienții noștri sunt cei care ne fac să acceptăm noi provocări, să întâmpinăm cu brațele deschise proiecte interesante și astfel să creștem nivelul nostru de profesionalism. Ei sunt persoane fizice, companii din diverse domenii de activitate și clădiri publice. Au fost proiecte complexe, în unele nu aveam la 100% experiența necesară, eram conștienți că vor apărea probleme neprevăzute, dar am mers înainte, am acceptat provocările și depășindu-le, am mai ridicat o treaptă. În spatele companiilor de succes stau deciziile îndrăznețe. Asta ne-a permis să fim ceea ce suntem astăzi.

Nu ne-am oprit între hotarele Republicii Moldova. În 2015, Gardecor a deschis o companie, apoi a doua în România, Pergola-Lux și MD Trade Concept, devenind un grup internațional de companii. Prin intermediul companiilor noastre de peste Prut, suntem deja implicați în proiecte mari din România, mărimea cărora este semnificativă față de cele din Republica Moldova.

Perioada aceasta, prin care trecem cu toții, ne pune la încercare: să gândim diferit, să luăm altfel de decizii și să menținem direcția spre dezvoltare. Viitorul ne pregătește pentru identificarea unor proiecte interesante și diversificarea activității companiei, ca să fim pregătiți pentru timpurile noi.

Dragi și stimați colegi, parteneri și clienți, vă mulțumesc că ați fost și sunteți alături de noi pe parcursul a 16 ani. Să aveți parte de sănătate de fier, realizări frumoase, oameni dragi alături, energie pozitivă și gânduri bune!
LA MULȚI ANI, Gardecor și toți frumoși!
LASĂ-NE DATELE TALE DE CONTACT, TE SUNĂM, PRECIZĂM DETALIILE NECESARE ȘI ÎȚI ÎNTOCMIM O OFERTĂ PERSONALIZATĂ.
DOREȘTI O OFERTĂ BUNĂ DE PREȚ?
VIZITEAZĂ-NE SHOWROOM-UL
În showroom-ul nostru de pe adresa str. Grenoble 149 B, Chișinău, poți vedea gama noastră largă de sisteme de umbrire, la fel cum și toate celelalte produsele oferite de compania noastră GARDECOR, precum: balustrade și construcții din sticlă securizată. Te așteptăm la noi!
AFLAȚI CUM SĂ AJUNGEȚI LA SHOWROOM